De când există Internetul și rețelele sociale și de când telefoanele s-au făcut "inteligente" și au devenit - în esență - calculatoare de buzunar, adultul și-a pierdut rolul de "mediator" al informațiilor și "interpret" cultural în confruntările adolescenţilor.

Cadrele didactice și părinții nu mai mediază între mediul extern și adolescenți; aceştia din urmă primesc texte, imagini și video - în cele mai diverse combinații - direct pe smartphone-ul lor.

Fenomenul nu este nou: în trecut, cărțile, benzile desenate, revistele, radioul și televiziunea se puteau adresa în mod direct tinerilor, fără medierea unui adult. Cu toate acestea, diferența este evidentă, atât datorită dimensiunii fenomenului (cantitatea de mesaje pe care o ființă umană o poate primi în câteva minute, cu o conexiune rapidă, este impresionantă), cât şi din cauza intereselor economice ale companiilor implicate, care văd adolescenții ca o masă de consumatori.

Pierderea rolului de către adulți, de mediatori și interpreți ai realității, aduce două probleme, care au consecințe diferite, atât simbolice și practice. Poate că, de asemenea, ea aduce şi avantaje, cu siguranţă mai puţin vizibile, motiv pentru care sunt luate în considerare considerare în primul rând problemele.

Primul tip de problemă este o micşorare a autorităţii adulților în ochii tinerilor, din două motive:

(1) Într-o lume în care noutatea sau modernitatea a devenit esenţială, adultul vine întotdeauna cu întârziere (nu știe cum să folosească ultimul smartphone, nu cunoaşte APP-ul utilizat de copiii de 12-15 ani);

(2) Într-o lume în care faima este adesea măsura valorii, şi este chiar mai scurtă și efemeră decât cele 15 minute ale lui Andy Warhol (“În viitor, fiecare va fi timp de 15 minute, celebru în întreaga lume” - 1968) adulții ignoră referințele culturii pop, importante pentru mulţi adolescenţi. Care este cel mai recent vine de succes de pe youtube? Care sunt cei mai în vogă cantăreţii internaționali ai momentului? Despre ce e vorba în ultimele seriale TV sau web urmărite de adolescenți sau în romanele pentru young adults?

Adultul care, prin definiție, ignoră subcultura adolescenților, trăieşte într-o lume văzută de către adolescenți ca fiind "antică", cel puțin atât timp cât acesta nu începe să fie interesat de subiecte mai mari şi mai importante.

Mulţi vor spune că acestea nu sunt cele mai mari probleme ale lumii; dar sunt pentru mulți preadolescenți și adolescenți, care nu conștientizează postura lor de consumatori ai subculturii pop. Adolescența a devenit o afacere uriașă, deoarece tocmai la această "vârstă mijlocie" există puține frâne.

A doua problemă, care poate chiar să o depăşească pe prima, se referă la faptul că tot ceea ce vine către adolescenti, mai mult ca oricând, vine direct, fără filtrări. Totul e exagerat și categoric, dramatizat până la extrem, precum într-o telenovelă. Şi în același timp şi în acelaşi context, totul este aplatizat și lipsit de dimensiune critică sau adâncime istorică. Aceasta este unul din importantele motive pentru care că mulți tineri au dificulăţi să înțeleagă fenomenele din trecut sau să localizeze evenimente în timp. Anii 1800, 1900 sau Dacia antică sunt perioade care au, pentru mulți dintre ei, aceeași caracterizare de “inactualitate”, deoarece pauza data dată de avansul tehnologic le face pe toate la fel de decolorate.

Problema constă şi în faptul că adulții, priviţi prin ochii unui adolescent, sunt văzuţi ca un obstacol antipatic al propriilor dorințe, pierzând acea funcție de "sită" a cunoștințelor pe care o aveau odată, când era încă utilă.

Cei care se găsesc în această generație de adulți, cu copii hiperconectaţi, simt că au pierdut autoritatea. Pentru a răspunde la această pierdere, tentația pentru mulți, este să înceapă o fugă după noutate sau tehnologie, alunecând într-un fel de dimensiune a adolescentului etern. Un cerc vicios care contribuie în cele din urmă la diminuarea rolului de adult.

Acest aspect poate avea efecte puternic negative, deoarece, în cazul în care un adult - părinte, dascăl - nu mai preprezintă sita de cunoștințe, mediatorul și interpretul de informații și stimuli, se pierde trecerea de cunoștințe de la o generație la alta.

Acest lucru va însemna că adolescenții care, prin definiție, au idei noi sau cunoștințe noi, nu vor ști unde să le aşeze în timp și spațiu sau ce importanță să le dea.

Este precum moștenirea un muzeu mare, plin de lucrări și istorie, un Luvru, din care lipsesc atât informaţiile despre conținutul deja prezent, cât şi locaţia acestor informaţii sau modalitatea de interpretate. Mai mult, fără a avea vreo idee despre cum și unde ar trebui aşezate viitoarele opere.

Cu naivitate, în adolescenţă, mulţi am acceptat că fiecare generație ar fi mai înțeleaptă decât cea precedentă, aducând cu ea toate cunoștințele importante anterioare, și având în plus, cunoșterea viitorului. Parcă nu mai este atât de simplu.