Cosul este gol

Un copil care lovește nu e un copil rău. Este un copil care poartă cu el o frică adâncă.

Natura copiilor este una generoasă și iubitoare. Acesta este unul din acele adevăruri de netăgăduit. Totodată este și una din mantrele pe care îmi doresc să le aibă fiecare părinte al cărui copil lovește, mușcă sau are alte gesturi agresive. Cred că în ultima vreme nu îmi mai place cuvântul agresiv atunci când descriu aceste gesturi. Îmi place să le numesc strigăte de ajutor, sau mecanisme de apărare disperate.

Cum apare agresivitatea?

Oamenii de știință au descoperit de câteva zeci de ani că reacția ființei umane atunci când simte teamă poate fi de trei feluri: luptă, fugă sau îngheț (fight, flight sau freeze). La mamifere este la fel. Așadar, agresivitatea este reacția de „luptă” dictată de creierul nostru reptilian atunci când simțim teama. De aceea, a pedepsi un copil care mușcă, înjură sau ciupește presupune că a nu ține cont de faptul că acel comportament este cauzat de o teamă adâncă. Procedând astfel, noi dăm atenție gestului, ignorând teama care îl cauzează. De aceea, eu nu încurajez sancționarea comportamentului, ci oprirea lui blândă. Mai jos voi detalia cum.

Ce temeri stau ascunse în spatele agresivității?

De cele mai multe ori este teama de separare care s-a instalat în creierul copilașului mai demult, fie la naștere, fie într-un episod în care copilul a fost separat mai mult de unul din părinți. Teama de separare se și moștenește genetic, asemenea altor dureri emoționale profunde care se transmit de la părinți, bunici, străbunici etc copiilor, lucru dezvăluit de unul din cei mai mari specialiști în neuroștiință ai momentului, dr. Dan Siegel. Alteori, agresivitatea este rezultatul fricii de moarte sau a fricii că cei din jur nu mă plac. Așa cum observăm, toate aceste temeri au la bază teama de a nu supraviețui.

Ce nu funcționează atunci când copilul lovește?

Este inutilă repetarea legii universal valabile “Nu avem voie să lovim”. Copilul, indiferent de vârsta pe care o are, și-a internalizat această regulă și orice repetare a ei îl face să se simtă un copil rău și defect, care nu merită iubire și atenție. Pedepsele iarăși nu funcționează, fiindcă, așa cum spuneam mai sus, ele abordează doar comportamentul, neluând seama fricii care cauzează agresivitatea. Chiar dacă ar putea avea rezultate pe termen scurt (deși pedepsele rareori dau rezultate în astfel de cazuri), pedeapsa doar adaugă mai multă durere și teamă la teama deja existentă. Astfel, copilul ar rămâne în continuare cu dureri emoționale nevindecate.

Ce putem face pentru a elibera copilul de acea teamă și a scăpa de agresivitate?

Relația parentală pe care eu o încurajez este una în care atunci când apar probleme în comportamentul copilului, părintele îl ajută să vindece teama și suferința emoțională pe care copilului o are. Atunci când teama se disipează, va dispărea de la sine și comportamentul nedorit. Acest process este asemănător bolii și simptomului: când tratăm boala, dispare simptomul. Când tratăm simptomul, de multe ori boala rămâne.

O teamă se vindecă atunci când părintele oferă cadrul în care copilul se simte în siguranță să simtă toată acea teamă. Un cadru în care copilul râde și plânge mult, fiindcă aceste două mecanisme naturale, râsul și plânsul, scot literalmente fricile din corp. Astfel, pentru a scăpa de agresivitate, părintele își poate propune să înceapă cu copilul un proiect emoțional, așa cum îl numește organizația Hand in Hand Parenting. În cadrul acestui proiect emotional, părintele va face mult timp special cu copilul (despre timpul special am mai scris aici), se va juca fizic cu el, mai ales jocuri de afecțiune, în care părintele își revarsă dragostea asupra lui. Va pune limite atunci când comportamentul nerezonabil al copilului apare, spre exemplu când vrea să lovească un alt copil, părintele sau chiar pe sine. Va pune limita apropiindu-se fizic de copil și oprindu-I mânuța și stand lângă copil în timp ce acesta plânge de supărare că nu e lăsat să muște sau că nu primește două ciocolate în loc de una și se descarcă de teamă. Părintele va asculta plansul. Și ideal este ca și părintele să primească de la un alt adult acest fel de ascultare intimă care îl ajută și pe el să se detensioneze de greul emotional.

Așadar, agresivitatea dispare atunci când gradul de conectare cu părintele se mărește și spațiul dedicat emoțiilor, mai ales celor greu de dus și de suportat se expandează.

Un articol de Otilia Mantelers - http://otiliamantelers.ro

Comment-uri

Nici o postare găsită

Postare noua