Pachetul educațional Edu Civică “Orașul celor două coroane” este un produs nou și inovativ care acoperă integral programa de educație civică pentru clasa a III-a, fiind format dintr-o revistă (68 de pagini color) și un CD (joc 3D educativ).
Revista cuprinde povestea a doi copii care, în timp ce lucrau la un proiect școlar despre orașul lor, se trezesc în situaţia de a rezolva o mare problemă. Lordul Umbrelor, o fiinţă malefică, încearcă să răpească tuturor oamenilor calităţile şi să-i transforme în creaturi rele. Elevul îi va însoţi şi îi va ajuta pe cei doi copii în misiunea de salvare a binelui.
Coroana de gheaţă a fetei şi cea de foc a băiatului vor fi de mare folos. Ultimele pagini ale revistei sunt un portofoliu distractiv, în care elevii își pot confecționa cărți de vizită ale unor super-eroi, pașaport de vacanță, certificat de adopție a unui animal de companie și cele două coroane.
Jocul 3D care însoțește revista -”ConstructORAȘ”- îl transformă pe utilizator în primarul orașului său. Acesta poate să îl construiască și să îl administreze așa cum dorește. Dezvoltându-i economia, asigurându-i protecție și educație, crescând numărul de locuitori și buna dispoziție a acestora, elevul își poate transforma orașul într-unul măreț.